Cu toate acestea, înainte de a-i trimite pe cei mici la școală, există câteva aspecte deosebit de importante pe care medicii și-ar dori ca fiecare părinte să le cunoască și să le respecte pentru ca noul început să fie unul lipsit de griji.
Astfel, specialiștii recomandă părinților să fie atenți la șase lucruri pentru a asigura o tranziție lină și un an școlar cât mai bun pentru cei mai mici membri ai familiei.
Starea generală de sănătate
”Începerea unui nou an școlar se apropie și grijile părinților cresc în această perioadă, atât pentru a le asigura copiilor toate cele necesare pentru școală, cât și în ceea ce privește starea de sănătate a acestora, având în vedere că, odată cu revenirea în colectivitate, copiii riscă să contacteze viroze de sezon.
De aceea, ar fi util să le fie efectuat copiilor un set de analize care să ofere o imagine de ansamblu asupra stării generale de sănătate și care să cuprindă:
- hemoleucogramă,
- fierul,
- calciul seric,
- ASLO,
- TGP,
- glicemia,
- imunoglobulinele E și G,
- 25 hidroxi-vitamina D,
- exudatele faringian și nazal,
- examenul coproparazitologic”,
Starea emoțională
”Pentru fiecare elev, fie că este în clasa pregătitoare, pentru care școala este o experiență total nouă, fie că începe clasa a 8-a, de exemplu, când are în fața sa un examen foarte important pentru viitor, întâlnirea cu ai săi colegi provoacă gânduri diferite în funcție de experiențele plăcute sau neplăcute trăite anterior. Aceste gânduri produc, la rândul lor, emoții corespunzătoare, fie de bucurie, fie de tristețe, de furie sau anxietate.
E important să acceptăm că fiecare dintre noi este unic, iar o legătură pozitivă cu copilul este cea mai bună cale pentru a preveni apariția problemelor afective și de comportament.
Laurence Shapiro vorbește despre cuburile de construit legătura cu copiii noștri și ne invită, în acest sens, să folosim o voce calmă, caldă pentru a le transmite copiilor că suntem interesați, să folosim o postură „deschisă” și să stăm la același nivel cu copilul nostru, să stabilim o distanță confortabilă între noi și copil atunci când interacționăm cu acesta”,
explică psihologul Steliana Lefter.